Patronul italian de restaurant care l-a împușcat mortal pe Petru Ungureanu, achitat – Salvini e bucuros

Posted on ian. 24 2020 - 10:29pm by petre

O sentință care va da naștere cu siguranță la multe discuții: Mario Cattaneo, proprietarul italian al unui restaurant din Casaletto Lodigiano (Lodi), care a ucis un hoț român, a fost achitat. Procurorii ceruseră pentru el o pedeapsă de 3 ani de închisoare, informează gazetaromaneasca.com.

Mario Cattaneo a fost achitat vineri, 24 ianuarie, în procesul de primul grad în care era judecat pentru moartea lui Petre Ungureanu, în vârstă de 32 de ani, lovit în spate de un glonț care a pornit din pistolul proprietarului restaurantului din Casaletto Lodigiano în noaptea de 10 martie 2017.
Potrivit Gazeta Românească, Matteo Salvini, nu a ezitat să-și arate susținerea față de patronul restaurantului. «Parlamentul să aprobe imediat propunerea Lega Nord privind legitima apărare – a spus Salvini. Un mort e mereu o veste rea, dar dacă în loc să fure s-ar fi dus să lucreze, acel tip ar fi fost viu astăzi. Eu sunt de partea proprietarului restaurantului, eu sunt de partea celor care se apără!».

Jefuitorii au spart oblonul singurului bar-restaurant din localitate și au intrat. Patronul, Mario Cattaneo, 67 de ani, care locuiește chiar deasupra localului, după ce a auzit alarma, a coborât cu pușca de calibrul 12 cu două țevi. În casă se afla soția, fiul și nora, nepoții. Mario Cattaneo are permis de vânătoare.

Hoții au încercat să-i smulgă arma, s-a luptat cu ei, el a tras. Unul dintre hoți a fost rănit în spate. Puși pe fugă, hoții l-au luat cu ei pe rănit, însă după 150 de metri l-au abandonat, în apropiere de cimitir, lăsându-l fără documente, pentru a evita o identificare rapidă. Jefuitori au abandonat și prada: un sac plin cu țigări.

Bărbatul mort a fost identificat a doua zi. Este vorba de un român ale cărui amprente nu au fost niciodată introduse în baza de data a forțelor de ordine. Fratele victimei, care lucrează în Elveția, s-a prezentat la carabinieri cu o fotografie de-a sa însoțit de un avocat. Victima este Petru Ungureanu, 33 de ani. Fratele său, Victor Ungureanu, a declarat , citat de Repubblica: “Eu și familia mea îl iertăm pe Mario Cattaneo în fața lui Dumnezeu: nu vrem vendetta, doar justiție”.

Salvini 1 Osteria Italia

sursa: Gazeta Romaneasca

Comments

comments

About the Author