1 Decembrie 1918, Marea SĂƒrbătoare a ÃŽntregirii Regatului României

Posted on nov. 29 2013 - 11:26pm by petre

Ziua de 1 Decembrie a anului 1918 reprezintăîn istoriografia României o datăcrucială, o zi în care întreaga națiune românăși-a exprimat, la Alba Iulia, capitala spiritualăa Regatului României, dar și la Chișinău, dorința de unitate teritorial statală, dorința ca toți locuitorii spațiului carpato-danubiano-pontic-nistrean săfie uniți pe veci de Dinastia Romînă, sub coroana Suveranilor Români, Regele Ferdinand I ÃŽntregitorul și a Reginei Maria cea Mare.Unirea

1 Decembrie 1918 este momentul în care dezideratul de veacuri al națiunii române, fondarea statului național unitar român, a devenit un fapt împlinit. Națiunea românăliberă, câștigătoare în primul război mondial alături de puterile Antantei, avea săarate întregi lumi căjertfa de sânge a ostașilor săi căzuți pe fronturile de luptăîn timpul conflagarației mondiale, nu a fost zadarnică. Scopul pentru care Regatul României a intrat în primul război mondial, august 1916, alături de Antantă, desăvârșirea unității teritorial statale, a fost atins.

singurele-imagini-de-la-marea-unire-din-1918-facute-de-fotograful-samoila-marza-119087

Anii 1917 și 1918. Context internețional

Sfârșitul lui 1917 și întregul an 1918 s-au dovedit a fi ani hotărâtori pentru soarta războiului mondial, pentru liniștea întregii planete. Zguduitoarea revoluție bolșevicădin Rusia, februarie și octombrie 1917, a adus armata țaristăîn imposibilitatea de a mai lupta. Rusia, angajatăîn blocul militar al Antantei, încheie armistițiul cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk în decembrie 1917, urmat, în martie 1918, de pacea din aceeași localitate. Aceastăsituație creatăa permis trupelor Puterilor Centrale săcunoascăo relaxare în est, comandamentul german dispunând acum, timp de câteva luni, de o superioritate numericăpe frontul de vest, înainte ca trupele americane săintre efectiv în luptă.

marea-adunare-nationala-19181

Înaceste împrejurări, Puterile Centrale au reușit sărealizeze pe frontul de vest, începând din martie și pânăîn iulie 1918, mai multe ofensive încheiate cu victorii, ceea ce a adus blocul militar al Antantei în pragul dezastrului, urmând să-și revinădoar în urma celei de-a doua bătălii de pe Marna.

Odatăcu intrarea armatei americane în luptă, superioritatea numericăa Antantei a crescut, iar Aliații au cunoscut numeroase succese pe câmpul de luptă. Înluna iulie a anului 1918, armatele aliate au întrunit condițiile pentru a putea respinge armatele Puterilor Centrale. Înluna septembrie a anului 1918, aramtele Aliate au declanșat o puternicăofensivăîmpotriva inamicului, ofensivăneîntreruptăpe cea mai mare parte a frontului. În4 octombrie 1918, „cancelarul tainic„ al Germaniei, Erich Ludendorff, s-a angajat în negocieri de armistițiu cu președintele american Woodrow Wilson.

image.php

Înaceste condiții, toți aliații Germaniei au fost constrânși săsemneze armistiții. Bulgarii au fost învinși în 29 septembrie 1918, de armatele aliate stabilite la Salonic, iar otomanii, la 31 octombrie, sunt învinși în Palestina de armatele britanice. Armatele Imperiului chezaro-crăiesc au încetat lupta la 3 noiembrie 1918, întreg impreiul dualist fiind amenințat cu desființarea, diferitele naționalități oprimate, solicitând secesiunea.

109622input_file2101033

La 11 noiembrie 1918, lângălocalitatea Compiègne, împuterniciții germani semnau armistițiul ce punea capăt primei conflagrații mondiale. Așadar, dupămai bine de patru ani, războiul lua sfârșit, lăsând în urma lui peste zece milioane de soldați morți, un număr imens de mutilați și de infirmi. Costurile acestui război s-au ridicat la 961 miliarde franci-aur, doar pentru cheltuielile de război, fărăa lua în calcul prețul distrugerilor și navele scufundate, preț imposibil de calculat.
Dincolo de aceste nenorociri, micile națiuni aflate sub dominația Imperiului chezaro-crăiesc, nutreau speranța unei lumi libere în care să-și poatăîntemeia un stat sau săadere prin voințăliber exprimată, la unirea cu patria mamă(cazul românilor din teritoriilor ținute de secole sub apăsătoarea dominație a Imperiului roman de națiune germană).

Etapele Unirii

Încontextul amintit mai sus, împăratul austro-ungar, Carol I de Habsburg, dupămai multe încercări de a-și salva împărăția și propria dinastie prin federalizare și încheierea păcii separate cu Antanta, își dăseama cătotul este pierdut, hotărând sădezlege de jurământul de credințăcătre sine pe toți soldații și ofițerii ce au fost în armata austro-ungară, acordându-le libertatea de a se pune la dispoziția propriilor lor națiuni.
Prima provincie româneascăai cărei reprezentanți decid săse uneascăcu Regatul României, este Basarabia. Înprimăvara anului 1918, când războiul încăera în toi, la 27 martie (calendar Iulian)/9 aprilie (calendar Gregorian), Sfatul țării compus din reprezentanții tuturor naționalităților (138 deputați), voteazăîn majoritate, hotărârea ca Basarabia săse uneascăcu Regatul României.
O altăprovincie românească, Bucovina, va decide unirea cu patria mamă, Regatul României. În15 noiembrie (calendar Iulian)/28 noiembrie (calendar Gregorian) 1918, se desfășoarăla Cernăuți, Congresul General al Bucovinei ce întrunește reprezentanții românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor. La propunerea lui Iancu, caveler de Flondor, care a prezidat lucrările Congresului, a fost votatăcu o majoritate zdrobitoare, “unirea necondiționată, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.„
Întoamna anului 1918, în condițiile prăbușirii puterii imperiale, în Transilvania și Banat se revigoreazăactivitatea unionistă, iar fruntașii mișcării naționale de aici desfășoarăo puternicăactivitate în sensul unirii acestor provincii cu Regatul României.
La manifestul lansat de împăratul Imperiului austro-ungar, “Către popoarele mele credincioase„, prin care se propunea federalizarea Austro-Ungariei, deputatul românilor în Parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voievod, va da citire în ședința legislativului ungar din 18 octombrie 1918, răspunzând prin aceasta la manifestul împăratului austro-ungar, declarației de independențăa națiunii românești din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș.
Bineînțeles cănu mai era cale de întoarcere, înfrângerea Puterilor Centrale, destrămarea Imperiului austro-ungar la sfârșitul lui octombrie 1918, a dat posibilitatea românilor, dar și altor națiuni din fostul imperiu dualist, la autodeterminare, principiu formulat de președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, șef de stat ce a susținut dreptul popoarelor din fostul imperiu chezaro-crăiesc de a se organiza pe alte principii decât cele în care au trăit pânăatunci.
Românii din fostul Imperiu austro-ungar se organizeazăla sfârșitul primului război mondial. Ei întemeiazăConsiliul Național Român Central (C.N.R.C.), și îi stabilește, într-un final, sediul la Arad, el fiind un organ reprezentativ al tuturor românior din cuprinsul fostului imperiu dualist.
C.N.R.C. era condus de Ștefan Ciceo Pop, în componența sa intrând 12 membrii (6 din rândul Partidului Național Român, 6 din rândul Partidului Social Democrat). C.N.R.C.-ul a hotărât săpreia guvernarea Transilvaniei și a  Banatului, provincii românești ce erau amenințate cu imposibilitatea de a se uni cu Regatul României, promițându-li-se condiții avantajoase dacăprimesc săse constituie ca parte a unui stat maghiar, într-o “republicăungarăunitară.„
Vor fi purtate tratative între reprezentanții C.N.R.C.-ului și ministrul Naționalităților din Ungaria, partea ungarăpledând pentru o soluție provizorie pânăla tratatele de pace. Aceastăpropunere a fost refuzatăde Iuliu Maniu, membru al Partidului Național Român, liderul românilor transilvăneni răspunzând soluțiilor de provizorat venite din partea ungurilor: “Națiunea românăpretinde independența sa de stat și nu admite ca acest drept săfie întunecat prin soluții provizorii.„
Auzind aceastăreplicăvenitădin partea lui Iuliu Maniu, ministrul maghiar a întrebat: “Îndefinitiv, ce vor românii?„ Iuliu Maniu îi va răspunde în limba maghiară: “Teljes elszakadás!„ (“Despărțirea totală!„), subliniind încăodatădorința de unire a românilor din teritoriile fostului imperiu dualist, cu patria mamă, Regatul României.
Înnoiembrie 1918, C.N.R.C.-ul a decis săconvoace o Mare Adunare Naționalăa românilor, la Alba Iulia, iar aceștia săvoteze unirea tuturor teritoriilor din fostul imperiu dualist austro-ungar locuite de ei, cu Regatul României. Adunarea a fost stabilităpentru 1 Decembrie 1918.
AceastăAdunare a fost pregătităcu multăgrijăatât în Ardeal cât și în Banat, în cele douăprovincii românești organizându-se alegeri în vederea desemnării reprezentanților ce urmau săfie prezenți la Alba Iulia.
Localitățile bănățene au manifestat mult entuziasm în alegerea reprezentaților pentru Adunarea de la Alba Iulia, deși Banatul se afla sub ocupația aramtei Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Autoritățile sârbe au luat cunoștiințăcu surprindere căardelenii și bănățenii doresc săse uneascăcu Regatul Românei printr-o Adunare ce va avea loc la Alba Iulia, iar în replică, au convocat în aceeași zi o adunare la Novi-Sad care urma săproclame unirea Voievodinei și Banatului cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Pentru a tempera entuziasmul bănățenilor, au trecut la întreprinderea unor măsuri de intimidare. Astfel, apar consemnate în izvoarele vremii, mai multe cazuri în care militarii armatei Regatului Sârbo-Croato-Sloven au intervenit în forțăpentru a opri deplasarea delegaților români la Alba Iulia.
Delegația românilor bănățeni ajunși la Alba Iulia, pentru a contracara cele decise de autoritățile sârbești, au hotărât săconvoace la Alba Iulia, în 30 noiembrie, Adunarea Naționalăa Bănățenilor, Adunare ce s-a ținut la hotelul numit atunci „Hungaria„ și a fost prezidatăde dr. Aurel Cosma, viitorul prefect al județului Timiș-Torontal. La aceastăadunare ce a avut loc sâmbătă, 30 noiembrie 1918, a fost decretatăUnirea întregului Banat cu Regatul României.
Data de 30 noiembrie a anului 1918 reprezintăși ea o datădeosebit de importantăpentru Unirea Reagului României. Dupăo pace încheiatăseparat cu Puterile Centrale, pace încheiatăîn martie/mai 1918, la Buftea-București, de guvernul condus de Alexandru Marghiloman, Regatul României avea săpiardăo bunăparte din teritoriul său. Pacea nu avea săfie ratificatăde Parlament și nici semnatăde Suveranul român, Regele Ferdinand I cel Loial. Înurma acestei păci, Suveranii Regatului României sunt nevoiți săse stabileascăla Iași, acest oraș devenind capitala Regatului României libere, neocupate de armatele Puterilor Centrale.
La 30 noiembrie 1918 Suveranii Regatului României, Regele Ferdinand I cel Loial și Regina Maria cea Mare, aflați pe cai în fruntea Armatei Regale Române, având în urma lor pe generalii biruitori Berthelot și Constantin Prezan, își fac intrarea solemnăîn București, pe sub Arcul de Triumf. Suveranii români au fost primiți cu mult entuziasm de populația civilăa Bucureștiului, abia scăpatăde sub ocupația armatelor Puterilor Centrale.
Pentru Adunarea de la 1 Decembrie a fost redactatăo Rezoluție, autorul ei fiind Vasile Goldiș. Prin aceadtăRezoluție, autorul acesteia solicita, printre altele, ca, Ardealul, Banatul și Crișana săse atașeze Regatului României, dar să-și păstreze o oarecare autonomie, chiar una politică. Înfinal, s-a renunțat la aceastăautonomie politică, punându-se însă, unele condiții pentru aceastăunire.
Curentului social-democrat nu au lipsit de la Marea Adunare Naționalăce a avut loc la 1 Decmebrie 1918 la Alba Iulia. Social-democrații au participt și ei la actul unirii, delegația lor fiind condusăde Traian Novac și George Urzică. Traian Novac a propus în cadrul consfătuirii preliminare Unirii, ca în textul hotărârii săse afirme unirea cu România și nu cu regatul român, aceastăpropunere fiind primităde delegați, consemându-se ca atare în textul hotărârii Adunării de la Alba Iulia.
Lucrările Mari  Adunări Naționale au început în ziua de 1 Decembrie 1918 (calendar Gregorian), în incinta Casei Armatei, viitoarea Salăa Unirii. Președinții Adunării au fost aleși Gheorghe Pop de Băsești și Episcopii Ioan I. Pap și Demetriu Radu. Cei 1.228 de delegați ai românilor au votat o rezoluție care, „decreteazăunirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.„ Textul Rezoluției a fost citit de Vasile Goldiș, celor peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Naționalăde la Alba Iulia, desfășuratăpe Platoul Romanilor. Înfinal, Adunarea a ales un organism numit Marele Sfat Național Român, ce urma săreprezinte interesele românilor pânăla convocarea unei Adunări Constituante a Regatului României, iar din acest organism, a derivat un altul, numit Consiliul Dirigent.
Încadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Episcopul Iuliu Hossu a dat cititre, din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, pentru cei 100.000 de participanți pe Platoul Romanilor, Proclamația de Unire a Transilvaniei cu Regatul României. Episcopul Iuliu Hossu, alături de alți lideri ai mișcării naționale a românilor ( Episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș) au dus la București Declarația de Unire, în Parlamentul Regatului României. Episcopul Iuliu Hossu a înmânat Actu Unirii, Majestății Sale Regelui Ferdinand I ÃŽntregitorul.
La 1 Decembrie 1918, nu numai la Alba Iulia a fost sărbătoarea națiunii române, ci în toate localitățile românești. Însatele și orașele din Banat, în biserici, școli, primării și chiar piețe, sub cerul liber au avut loc înruniri în care participanții au manifestat un entuziasm deosebit. Au fost sfințite drapele tricolore, drapele ce au fost arborate pe clădirile publice, au fost înlăturate emblemele și inscripțiile străine de pe instituțiile publice, a fost intonat câtecul patriotic „Deșteaptă-te, române!„ și alte cântece patriotice ce au adus o atmosferăde mare sărbătoare în rândul tuturor românilor.
Un eveniment mai puțin adus la cunoștiința opiniei publice intersatăde istorie, este Marea Adunare Naționalăa Românilor de pretutindeni, care a avut loc la Chișinău, tot în ziua de 1 Decembrie a anului 1918. Importanța ei a fost la fel de mare ca și a celei de la Alba Iulia, la Chișinău proclamându-se Unirea tuturor Românilor, un moment unic în istoria României, acest fapt fiind adus imediat la cunoștința Puterilor Aliate, prin intermediul telegrafiei fărăfir.

Concluzii
Înacest fel a fost realizat, pe scurt, unul din marile deziderate ale națiunii române, statul național unitar român, Regatul Unit al României. Călăuziți de cele 14 puncte ale președintelui american Woodrow Wilson, românii nu au așteptat săprimeascăde la alte popoare libertatea de a-și întregii statul național, unindu-se cu patria mamă, Regatul României. Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu a fost un dar obținut de națiunea românădin partea altor națiuni. Aceasta a reprezentat rodul credinței în întemeierea unui stat româneasc unitar și liber între statele lumii de-a lungul timpului, din generație în generație.
Marea SĂƒrbătoare a ÃŽntregirii Regatului României are loc an de an la 1 Decembrie, prin ea păstrăm în memorie faptele de vitejie ale înaintașilor, Eroi ai Regatului Unit al României.
Cornel Seracin

Comments

comments

About the Author