Wizz Air suspendă toate zborurile pe aceste două rute din Italia

Posted on mart. 8 2020 - 1:37pm by petre

Compania aeriană low-cost, Wizz Air, a anunţat, duminică, decizia de a suspenda toate zborurile pe rutele spre Treviso, situat în apropiere de Veneţia, şi Bergamo.

Decizia a fost luată după ce autorităţile italiene au impus carantină în nordul ţării ca urmare a măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus.

Wizz Air suspendă toate zborurile din România spre nordul Italiei din cauza epidemiei de COVID-19
Zborurile din România către cele două aeroporturi vor fi suspendate până pe 3 aprilie.

Wizz Air anunţă că persoanele care au bilete pentru zborurile Bucureşti – Bergamo, Bucureşti – Treviso, Cluj – Bergamo, Cluj – Treviso, Timişoara – Bergamo, Timişoara – Treviso, Suceava – Bergamo, Iaşi – Treviso, Iaşi – Bergamo şi Craiova – Bergamo până pe data de 3 aprilie nu vor putea călători.

„Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informaţi şi vor fi reprogramaţi automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienţii care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicaţia pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului iniţial sub formă de credit de companie, anunţă Wizz Air într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Comments

comments

About the Author