Recent, în presa internațiomală a apărut o știre potrivit căreia autoritățile din Islanda se confruntă cu o criză demografică gravă.
Potrivit sursei respective, numărul bărbaților din Islanda este foarte mic comparativ cu cel al femeilor, astfel că islandezii au recurs la o metodă etremă pentru a atrage cetățeni de sex masculin.
Astfel, autoritățile ar fi anunțat că oferă câte 600.000 de coroane islandeze (echivalentul a circa 5.000 de dolari lunar) imigranților bărbați care acceptă să se stabilească în Islanda și care se căsătoresc cu femei localnice.
Știrea a devenit virală, a fost preluată de tot mai multe publicații și s-a rostogolit, firește, pe rețelele sociale.
La scurt timp, sute de femei islandeze au fost asaltate cu cereri de prietenie pe Facebook de bărbați străini necunoscuți, în special din zonele nord africane și arabe.
La fel și autoritățile publice din insulă au început să fie bombardate cu întrebări despre procedura care trebuie urmată de imigranți pentru a se stabili în Islanda și pentru a se căsătorii cu islandeze.
În replică, guvernul republicii Islanda a fost nevoit să mandateze reprezentanțele diplomatice din țările de unde a început asaltul asupra conturilor sociale ale femeilor islandeze să dea comunicate prin care să explice clar că există o singură procedură unică de stabilire a srăinilor în Islanda și aceasta este afișată pe site-urile oficiale ale autorităților și nu în știri pe rețelele sociale.
În țările în care Islanda nu are reprezentanți diplomatică, informațiile despre procedura de imigrare a fost mediatizată prin intermediul ambasadelor și consulatelor Danemarcei, așa cum s-a întâmplat în Egipt.
Așadar totul este o doar poveste născocită, se pare, în 2016, de un site cu articole de ”senzație” și preluată de atunci de sute de alte surse…