Scandal monstru în Complexul Studențesc: trei polițiști și doi civili, răniți

Posted on mai 18 2014 - 12:03pm by petre

Cinci persoane, între care trei polițiști, au ajuns la spital, sâmbătăseară, în urma unui conflict izbucnit la o petrecere organizatăîntr-un bloc din zona Complexului Studențesc din Timișoara, iar mai mulți participanți la altercație sunt audiați de Poliție.

Potrivit polițiștilor, conflictul a avut loc într-un imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, unde se desfășura o petrecere aniversarăpentru un copil de trei ani.

La un moment dat, unul dintre vecini, deranjat de gălăgie, a solicitat sprijinul Poliției. Astfel, la fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști care au mers sădiscute cu petrecăreții, însăaceștia au devenit recalcitranți și s-au luat la bătaie cu oamenii legii.

Înurma altrecației, trei polițiști au fost răniți, fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Județean din Timișoara. Unul dintre agenți a fost rănit grav la cap.

De asemenea, tatăl și unchiul copilului sărbătorit au fost răniți, necesitând transportul la spital.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliției, care au reușit, în final, săaplaneze conflictul.

Mai multe persoane, printre care și bunicul copilului sărbătorit, au fost duse la audieri, polițiștii demarând o anchetăîn acest caz.

sursa: Liliana Iedu, Mediafax

Comments

comments

About the Author