Fetiță româncă, vândută pe 3.000 de euro în Spania

Posted on feb. 1 2021 - 12:54pm by petre

Garda Civilă a arestat trei persoane de origine română din Sevilia, acuzate că ar fi încercat să vândă o minoră contra sumei de 3.000 de euro.

Fata urma să fie căsătorită forțat. Mama victimei, dar și părinții celui cu care urma să se căsătorească au ajuns pe mâinile oamenilor legii.

Pe 8 ianuarie, o minoră de origine română și-a contactat unul dintre profesori, pe o rețea socială, povestindu-i că mama sa vrea să o vândă și să o căsătorească împotriva voinței sale.

Profesoara a contactat Garda Civilă, scrie El Mundo.

Profesoara a încercat chiar să pună la punct un plan prin care să o ajute pe fată, a cărei vârstă nu a fost precizată, să fugă din casa familiei soțului.

Victima a fost îndrumată să fugă din casă dimineața, între orele 4 și 5, fiind așteptată de serviciile sociale care au transportat-o într-un centru special pentru victimele traficului de persoane.

Când minora a evadat, mama în vârstă de 37 de ani a fost cea care a încercat să o forțeze să se întoarcă în casa socrilor.

Mama minorei și părinții celui cu care urma să se căsătorească sunt de origine românî și au fost arestați preventiv.

surse: El Mundo, Observator Tv

Comments

comments

About the Author