Poliția Românăa declanșat, începând cu data de 17 noiembrie a.c., acțiunea națională„FOC DE ARTIFICII„ pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă2014/2015. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, polițiștii atrag atenția asupra periculozității folosirii materialelor pirotehnice interzise.
Înperioada 17 noiembrie 2014 – 07 ianuarie 2015, la nivel național, se desfășoarăacțiunea ,,FOC DE ARTIFICII„ în scopul prevenirii, identificării și combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementeazădeținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă2014/2015.
Înaceastăperioadă, polițiștii timișeni, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., efectueazăcontroale la societățile comerciale autorizate sădesfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, dar și activități specifice structurilor de ordine publicăîn zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
***
Înconformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuatăfărădrept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a obiectelor pirotehnice din clasa I se sancționeazăcu amendăde la 2.000 la 5.000Â de lei.
Comercializarea obiectelor pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancționeazăcu amendăde la 3.000 la 6.000 de lei.
Neîndeplinirea condițiilor legale privind inscripționarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracție, fabricate și confecționate pe bazăde amestecuri pirotehnice, în limba romînă, a denumirii, clasei din care fac parte, instrucțiunilor de folosire, termenului de garanție, precum și pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancționeazăcu amendăde la 5.000 lei la 7.500 de lei.
Încategoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe, lumînări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți).
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase recomandă:
Înaceastăperioadă, recomandăm părinților săsupravegheze copiii cu atenție, deoarece aceștia pot fi expuși incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracție pe bazăde amestecuri pirotehnice.
Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile și periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesităcontrol și supraveghere, dar și responsabilitate sporităîn ceea ce ține de respectarea condițiilor esențiale de securitate.
Produsele obținute în rezultatul arderii acestora pot influența dăunător mediul ambiant. ÃŽnainte de a folosi produsele pirotehnice, studiați atent instrucțiunile și măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
Vărecomandăm săfolosiți cu multăatenție articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea săumbreascăfrumusețea sărbătorilor de iarnă.