Traficanți de persoane, luați cu astalt de Poliție

Posted on iun. 14 2023 - 12:14pm by petre

La data de 14 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

În cauză, s-a reținut că bănuiții ar fi constituit, pe criteriul relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane.

Membrii grupului ar fi racolat mai multe persoane vătămate, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora (familii dezorganizate și/sau o stare materială precară), pe care le-ar fi determinat, prin inducere în eroare, constrângere și amenințări, inclusiv prin acte de violență, să practice prostituția, sumele de bani astfel obținute fiind însușite integral de către grupul infracțional organizat.

Ocazional, persoanele vătămate ar fi fost transportate și adăpostite într-un apartament închiriat, în municipiul Timișoara, în scopul exploatării sexuale, membrii grupului racolând clienți, prin intermediul unor anunțuri postate în mediul online.

Una dintre persoanele vătămate, recrutată prin metoda loverboy, ar fi fost transportată în Germania și determinată să practice prostituția în beneficiul membrilor grupului.

La sediul DirecÈ›iei de Investigare a InfracÈ›iunilor de Criminalitate Organizată È™i Terorism – Serviciul Teritorial TimiÈ™oara au fost conduse, în vederea audierii, patru persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comments

comments

About the Author