O femeie din vestul țării a incendiat cinci case – aceasta era căsătorită cu un pompie – motivul acestor fapte este incredibil

Posted on nov. 19 2023 - 8:20pm by petre

O femeie din vestul țării a incendiat cinci case.

Aceasta era căsătorită cu un pompier.

 

Femeia de 37 de ani a fost arestată pentru 30 de zile, după ce din iulie și până în noiembrie a incendiat 5 case

Expertiza psihiatrică cerută de procurori a constatat că femeia avea „discernământ diminuat”, conform AGERPRES. La audieri, aceasta a declarat că a făcut aceste gesturi „pentru că îi plăcea să vadă intervenţia pompierilor pentru stingere”, scrie DIGI 24. Aceasta a fost prezentă la stingerea incendiilor provocate la anexele gospodărești ale vecinilor. Unuia dintre aceștia i-a provocat trei incendii într-o lună, la o cămară și la două magazii. Anchetatorii spun că soțul suspectei, care este pompier și a participat la stingerea unora dintre incendii, nu are legătură cu ceea ce făcea soția sa.

Cinci incendii au izbucnit la mai multe imobile de pe strada Crișului din Sebiș, în perioada iulie – noiembrie. Polițiștii au început cercetările, iar vinovată se pare că ar fi o femeie de 37 de ani care locuia în vecinătate.

„În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere și distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sebiș, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile. În baza probatoriului administrat, la data de 17 Noiembrie a.c., femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

sursa: Aradon

 

Comments

comments

About the Author