A fost furtună de cod roşu pe litoral, cea mai puternică înregistrată vreodată la malul mării.
De la nord la sud litoralul e răvăşit complet.
Cel mai grav e în oraşul Constanţa, unde ciclonul a lovit cu toată forţa: copaci cu rădăcina de doi metri au fost smulşi din pământ, zeci de clădiri au rămas fără acoperişuri, un bloc chiar şi fără tavanul de la ultimul etaj, iar bărci şi veliere din portul Tomis au fost înghiţite cu totul de apă. Unitatea 1 al Centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat şi a repornit abia acum, la aproape 20 de ore.
Ciclonul Frederico este cea mai puternică furtună care a lovit litoralul românesc vreodată. Vântul a bătut cu peste 120 de kilometri la oră, a plouat torenţial şi s-au format valuri de 8-9 metri la mal, înălţimea unei clădiri cu două etaje. În oraşul Constanţa, din senin, s-a dezlănţuit potopul.
Zeci de acoperişuri au fost smulse de vânt ca şi cum ar fi fost din hârtie. Unul dintre ele a căzut pe un loc de joacă şi a distrus toate leagănele şi toboganele. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. De altfel, oamenii au fost avertizaţi prin mesaje succesive pe telefon să rămâne în case.