O femeie a fost desfigurată de un polițist – omul legii a chinut-o ore întregi și a amenințat-o că o îngroapă în grădină

Posted on oct. 27 2019 - 8:32pm by petre

O femeie în vârstă de 49 de ani a fost desfigurată în bătaie și a ajuns de urgență la spital, după ce a fost chinuită ore în șir de un polițist din oraș, aflat în timpul liber, care a amenințat-o că o va îngropa în grădină.

Totul s-a întâmplat, ieri, atunci când femeia a fost chemată în casa polițistului pentru a-i zugrăvi o cameră.

Când a ajuns în casa polițistului Nicușor Rotaru, femeia a fost bătută fără milă, stropită cu alcool, amenințată cu moartea.

Mai mult, femeia a povestit de pe patul de spital că polițistul i-a rupt hainele și a încercat să o batjocorească.

În timpul agresiunii, polițistul ar fi folosit inclusiv un vătrai și un cuțit și a trimis un alt bărbat să facă o groapă în grădină pentru a o îngropa pe femeie.

Reacţia Poliţiei, după ce o femeie a fost desfigurată de un poliţist din Potcoava
„La data de 26 octombrie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de o femeie, de 49 de ani, din orașul Potcoava despre faptul că este agresată fizic de o persoană, a cărei identitate a refuzat sa o furnizeze .

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava s-au deplasat de îndată la fața locului și au identificat apelanta la locuința unui bărbat, iar pe fondul consumului de alcool si al unor discuții in contradictoriu, femeia a fost agresată. Cei doi se cunoșteau, femeia mergând la locuința respectivă de bunăvoie.

Barbatul este agent în cadrul Poliției orașului Potcoava si era în concediu de odihnă, la locuința sa.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe , cercetarile fiind efectuate sub coordonarea procurorului.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt nu tolerează astfel de comportamente, împotriva agentului fiind dispusă cercetarea prealabilă pentru comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției., urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Comments

comments

About the Author