Moarte suspectă! Un tânăr de 21 de ani, găsit mort cu semne de violență pe corp, pe un teren viran

Posted on ian. 22 2024 - 9:43pm by petre

Descoperire șocantă la vestul țării.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit mort pe un teren viran din zona orașului Sântana. Potrivit unor surse apropiate anchetei, pe corpul victimei au fost găsite urme de violență, scrie presa locală.

Polițiștii orașului Sântana au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la un cadavru găsit, duminică, pe un teren de pe raza localității, relatează Ziare.com.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din Șimand. Împrejurările în care acesta și-a pierdut viața nu s-au stabilit încă.

Tânărul lucra la o stână de oi din apropiere și se deplasa des cu bicicleta pe drumul Șimand-Olari.

„La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii orașului Sântana au fost sesizați despre prezența unui cadavru, pe un teren viran. În urma efectuării cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 21 de ani, din Șimand. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei, stabilirii cauzei decesului și luării măsurilor de urmare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Pe corpul victimei ar fi fost găsite urme de violență, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Comments

comments

About the Author