La 23 octombrie 1956, maghiarii din Budapesta au ieșit în stradă pentru a cere demisia guvernului comunist.
Manifestanții au dat jos steagul cu stema comunistădin fața clădirii Parlamentului.
Seara, studenții de la Universitatea Tehnică și Economică au demonstrat pe bulevardul Bem, fiind solidari cu manifestațiile pro-Gomulka din Polonia. Studenților li s-au adăugat spontan civili și chiar militari maghiari care și-au smuls însemnele armatei socialiste de pe uniforme.
Numărul manifestanților a crescut la câteva zeci de mii (surse istorice apreciazăchiar la 100.000 numărul protestatarilor).
Deși nu se ridicase încă un lider cert al manifestației, mulțimea s-a organizat și, în mod pașnic a trecut Dunărea pe podul Margareta și s-a îndreptat spre Parlament.
Situația a degenerat când trupele de securitate maghiare (AVH) au intervenit, deschizând focul în plin și omorând câteva sute de demonstranți.
În aceeași seară, trupele armatei roșii sovietice, care staționau pregătite în România, au invadat Ungaria.
Luptele dintre manifestanții budapestani, pe deoparte, și securitatea maghiară susținută de sovietici, pe de alta au durat 5 zile.
Rușii recurg la o stratagemă și se prefac că intenționează să negocieze, dar la 3 noiembrie ocupă cu tancurile Budapesta și îl schimbă pe Imre Nagy cu Janos Kadar.
Bilanțul insurecției maghiare din 1956 a fost tragic: mii de morti, circa 14.000 de răniți și zeci de mii de persoane exilate.
Imre Nagy își găsește refugiul în România, dar noul guvern comunist de la Budapesta cere imperativ predarea sa și a celorlalți refugiați.
Ungurii îl judecă pe Nagy și îl spânzură, la 16 iunie 1958.
De „reeducarea„ în spirit socialist a conducerii maghiare este însărcinat și se ocupăcu sârg liderul român Gheorghiu Dej.
MTI-foto
