Explozie într-un poligon al Armatei române – 9 militari răniți

Posted on oct. 18 2023 - 1:07pm by petre

Incident grav într-un poligon militar din județul Sălaj. O grenadă a explodat și 9 oameni au fost răniți în deflagrație.

Cu toții au fost duși la spital, iar o comisie de anchetă investighează cazul.

Alerta s-a dat imediat după explozia unei grenade care a provocat rănirea mai multor militari. La fața locului au intervenit de urgență mai multe ambulanțe, iar la spitalul de urgență din Zalău au ajuns inițial 5 victime. Ulterior, numărul acestora a crescut la 9, potrivit celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj.

Opt dintre militari sunt în stare stabilă, conștienți și urmează să fie supuși unor investigații amănunțite. Pentru unul dintre militari a fost însă nevoie de solicitarea unui elicopter SMURD, care a dus rănitul, cel mai probabil, la Cluj.

Reacția MApN
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că, la ora 10.15, în Poligonul Crasna, din judeţul Sălaj, a avut loc un incident pe timpul executării unei şedinţe specifice de aruncare a grenadei, în urma căruia un militar din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, din Şimleul Silvaniei, a suferit o rană gravă la picior. El a fost transportat în stare stabilă cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

“Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire şi altor opt militari aflaţi în proximitatea locului în care s-a produs incidentul. Ulterior, cei opt militari au fost transportaţi cu ambulanţe la acelaşi spital, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale”, au precizat reprezentanţii MApN.

 

 

Știre în curs de actualizare

Explozia s-a produs miercuri dimineață, în cadrul unui exercițiu organizat în poligonul de tragere în aer liber din localitatea Crasna, județul Sălaj.

Comments

comments

About the Author