Evadare spectaculoasă în Timiș – mobilizare masivă pentru prinderea a doi deținuți

Posted on aug. 28 2019 - 9:27am by petre

Doi deținuți au evadat marți seara de la Centrul de Educare din Buziaş,

Efective sporite ale Ministerului de I nterne și ale Direcției Penitenciarelor au fost mobilizate pentru prinderea lor.

Surse judiciare susțin că tinerii au simulat că sunt agitaţi, determinând astfel supraveghetorul să deschidă uşa.

Deţinuţii l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele, l-au lovit puternic în capt, l-au imobilizat şi au fugit.

„În timp ce era agresat fizic, a fost imobilizat prin strangulare de către un deţinut. Ulterior, doi dintre aceştia s-au deplasat către latura de Est a centrului educativ, unde au sărit gardul unităţii, iar unul dintre deţinuţi a fost capturat de către personalul aflat în serviciu pe aleea centrală a unităţii”, spun sursele citate de Adriana Mit, corespondentul zonal al Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Centrului Educativ Buziaş, este vorba de Soare Claudiu Florin, în vârstă de 19 ani, care avea de ispăşit o pedeapsă de un an şi zece luni pentru furt calificat, şi Teglas Samuel, de 21 de ani, care avea o pedeapsă de doi ani şi 204 zile, pentru tăinuire.

Comments

comments

About the Author