Angelica avea 30 de ani și băiețelul ei doar 7 ani, când viețile le-au fost curmate pe trotuar de un șofer beat și fără permis

Posted on nov. 1 2019 - 3:56pm by petre

Tânăra mamă ucisă alături de copilul ei de 7 ani, de către un șofer beat și fără permis, se numește Antonie Angelica și are 30 de ani.

Femeia era cu fiul ei și un nepot pe marginea drumului, în localitatea Cârțișoara, atunci când a fost lovită în plin de mașina scăpată de sub control.

Accidentul a avut loc pe DN7C – Transfăgărășan, în localitatea Cârțișoara, din județul Sibiu. Angelica se afla alături de băiatul ei, de 7 ani, și un nepot, de 14, pe marginea șoselei, atunci când un șofer băut și fără permis de conducere, aflat la volanul unui autoturism Ford, i-a lovit în plin.

Din primele cercetări se pare că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din Cisnădie, a scăpat controlul volanului, a intrat pe contrasens, iar apoi a dat peste mămică și fiii ei, oprindu-se cu mașina într-un gard.

Impactul a fost necruţător

Copilul de 7 ani și mama lui au murit la scurt timp. Atunci când au sosit paramedicii, băiețelul prezenta traumatism cranian sever, multiple leziuni ale membrelor, manevrele de resuscitare fiind fără succes.

Angelica avea leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată la fața locului. Celalălt copil, în vârstă de 14 ani, a fost transportat la spital, având răni la un picior.

Imediat după impact, șoferul a fugit de la fața locului, dar polițiștii rutieri l-au găsit în localitate la scurt timp. Era băut, 0.66 mg/l în aerul expirat, și nu avea permis de conducere.

În urma tragediei a rămas un copil orfan de mamă. Femeia era căsătorită.

Comments

comments

About the Author