Accident grav în Timiș – au fost trimise două elicoptere

Posted on nov. 15 2022 - 12:48pm by petre

TM

Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN68A dinspre Făget spre Margina, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga către DC107, fără a se asigura, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 35 de ani,care se deplasa pe aceeași direcție de mers fiind angajată în efectuarea manevrei de depășire pe linie continuă.

În urma impactului, 5 persoane au fost rănite, respectiv, conducătorul auto și un bărbat în vârstă de 53 de ani, pasager în același autoturism și doi bărbați de 40 și 62 de ani și o fețiță de 6 ani, pasageri în autoturismul condus de femeie.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

În urma apelului primit pe S.N.U.A.U,  astăzi, 15.11.2022, ora 11:40, pompierii au fost  solicitați să intervină la un accident rutier produs în apropierea localității Făget, pe DN 68 A.

La locul evenimentului s-au deplasat următoarele forțe și mijloace:
1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare (A2003) și 1 ambulanță S.M.U.R.D. tip B din cadrul Stației de Pompieri Făget, cu un efectiv de 6 subofițeri,
1 autospecială de transport personal și victime multiple A.T.P.V.M. din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj cu 3 subofițeri,
2 Elicoptere S.M.U.R.D. (Arad și Caransebeș), și 2 ambulanțe SAJ.
După sosirea echipajelor la locul intervenției s-au constatat următoarele:

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane, dintre care 2 minori și 5 adulți.
În urma impactului, 1 persoană a rămas blocată într-un autoturism și a fost extrasă în stare de inconștiență dar cu semne vitale, iar celelalte persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Vom reveni cu detalii.

Comments

comments

About the Author