Zeci de turiști români s-au trezit în aeroport abandonați de firma de turism care le-a luat banii și i-a lăsat fără vacanță

Posted on iul. 24 2019 - 8:58pm by petre

Mai mulţi clienţi ai unei agenţii de turism s-au trezit că au ajuns în aeroportul de unde ar fi trebuit să decoleze, dar nu şi-au găsit biletele pentru care plătiseră rezervarea.

Mai mult, agenţia a ajuns să îşi păcălească şi partenerii din branşă, iar cu unul din ei se judecă acum. Poliţiştii Serviciului Economic încearcă să stabilească acum întreg prejudiciul provocat de agentul vinovat.

Primii păgubiţi au început să apară în luna iunie. Un grup care trebuia să ajungă în Franţa s-a trezit, cu câteva zile înainte să plece, că agenţia unde plătise integral cele 23 de bilete de avion nu le mai răspundea la telefon.

Una dintre păgubite a declarat reporterilor ProTV: „În februarie am plătit 23 de bilete acestei agenţii, care ne-a spus că ne va trimite bileţele în ultima săptămână. În joia plecării, doamna nu a mai răspuns la telefon şi, bineînţeles că nu ne-am mai recuperat nici banii. Şapte mii de euro sunt în jur. Nu suntem singurii. Eu am primit acuma un mesaj de la o doamnă care a fost înșelată la fel.”

Comments

comments

About the Author