VIDEO! Douăobiecte fotografiate din satelit, POSIBIL legate de avionul Malaysia Airlines dispărut!

Posted on mart. 20 2014 - 4:31pm by petre

Premierul Australiei, Tony Abbott, a anunțat joi cădouăobiecte „posibil legate” de zborul MH370, dispărut în urmăcu 12 zile, au fost observate prin satelit. Malaysia a apreciat drept „credibilă” pista privind descoperirea unor posibile fragmente ale Boiengului 777. O navănorvegianăa ajuns joi în zona unde au fost depistate fragmente.

Australian government map of the area being searched for wreckage from flight MH370 Indian Ocean
O navănorvegiană, Sankt Petersburg, a ajuns joi în zona Oceanului Indian unde au fost depistate fragmente, despre care se crede căar putea proveni de la avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, a anunțat armatorul Höegh Autoliners.

„Nava a ajuns la fața locului pentru a participa la căutări”, a declarat pentru AFP Cecilie Moe, o purtătoare de cuvânt a companiei norvegiene.

Potrivit altui purtător de cuvânt al companiei, Christian Dall, „fereastra” căutărilor joi era totuși limitată.

„Înaceastăregiune, soarele apune în aproximativ o oră”, a declarat el imediat dupăora 11.00 GMT (13.00, ora României).

Aflatăîn drum de la Port-Louis, pe Insula Maurice, către orașul australian Melbourne, nava Sankt Petersburg, pentru transport de vehicule, a fost redirecționată, la solicitarea autorităților australiene, într-o încercare de a identifica fragmentele detectate prin satelit în partea de sud a Oceanului Indian.

Malaysia a apreciat drept „credibilă” pista privind descoperirea unor posibile fragmente ale Boiengului 777 aparținând companiei Malaysia Airlines detectate de satelit în sudul Oceanului Indian.

„Avem în acest moment o pistăcredibilă”, a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, într-o conferințăde presă.

Verificări sunt desfășurate în zona indicată, dar vor continua și căutările în celelalte perimetre de căutare stabilite, a menționat oficialul.

Unul dintre cele doua obiecte „eventual legate” de zborul MH370 al Malaysia Airlines și depistat de imaginile prin satelit măsoară24 de metri, au anunțat joi autoritățile australiene.

„Obiectele sunt relativ ușoare. Sunt obiecte de o anumitădimensiune, probabil în apă, plonjând aproape de suprafațăși urcând” intermitent, a declarat un oficial din cadrul Autorității australiene de securitate maritimă(AMSA), John Young. „Cel mai mare (dintre cele douăobiecte) este de 24 de metri. Celălalt este mai mic”, a adăugat el în cadrul unei conferințe de presă.

„Este o pistă, probabil cea mai bunăpistăpe care o avem pentru moment, dar trebuie sămergem la fața locului (…) pentru a vedea dacăaceasta înseamnăceva sau nu”, a declarat Young.

Autoritatea australianăpentru Securitate Maritimă(AMSA) a primit informații „noi și credibile” despre „obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările” avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a declarat premierul australian în fața Parlamentului.

„Douăobiecte posibil legate de căutări au fost identificate” în urma examinării unor „imagini prin satelit”, a precizat el.

Un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. Premierul australian nu a precizat locul în care cele douăobiecte au fost detectate, însăAustralia efectueazăcăutări în sudul Oceanului Indian.

Tony Abbott a avertizat cănu ar trebui săse tragăconcluzii pripite. „Trebuie săținem cont de faptul călocalizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilăși ar putea săindice căacestea nu sunt legate de zborul MH370”, a spus el.

Criticatăpentru gestionarea crizei, pentru opacitatea sa și informațiile contradictorii, Malaysia a insistat, de asemenea, asupra necesității de a verifica natura obiectelor reperate în sudul Oceanului Indian, la circa 2.500 de kilometri sud-vest de orașul australian Perth.

„Fiecare pistăreprezintăo speranță”, a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein. Dar „trebuie săfim coerenți. Vrem săverificăm, vrem săcoroborăm”, a declarat el.

Zborul MH370 care asigura legătura între Kuala Lumpur și Beijing a dispărut, cu 239 de persoane la bord, o orămai târziu dupăce a decolat din capitala Malaysiei sâmbătă, 8 martie, la ora 00.41 (vineri, 18.41 ora României).

Căutările s-au concentrat într-o primăfazăîn Marea Chinei de Sud, pe coasta orientalăa Malaysiei, înainte ca noi elemente săle reorienteze.

Dispariția avionului Boeing 777 mobilizeazăeforturile a peste 25 de țări, angajate în căutări începând din nordul Thailandei pânăîn Asia Centralăpentru coridorul nordic (care acoperăo parte din China) și începând din Indonezia pânăîn sudul Oceanului Indian pentru coridorul sudic.

Australia, alături de Indonezia, efectueazăcăutări în coridorul sudic, care trece la câteva sute de kilometri de coasta sa de vest.

Comments

comments

About the Author