La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 19, polițiștii Secției 9 Rurale Jebel,ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control pe raza localității Iosif un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.
Intrucat conducatorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițistului, s-a procedat la urmărirea acestuia. La scurt timp autoturismul a fost oprit,moment în care din acesta au coborât doua persoane,care la solicitare documentelor au devenit agresive și au refuzat să se legitimeze.
In momentul imediat urmator din curtea unui imobil a ieșit o alta persoana respectiv un bărbat de 42 de ani, îndreptandu-se către polițiștii cu intenția de a interveni.
Ulterior, persoanele implicate au devenit agresive,motiv pentru care polițiștii au efectuat un foc de avertisment în plan vertical, persoanele implicate dispersandu-se.
Pe numele conducătorului auto, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu numar de inmatriculare fals.
De asemenea cele trei persoane au fost sancționate conform Legii 61/1991 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice cât și pentru nerespectarea măsurile de restrictionare a circulației conform OM 3/2020.