Două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal, în Cehia in apropiere de granița cu Germania.
UPDATE: Bilanțul victimelor crește la peste 40 de persoane. Până în acest moment sunt raportate 2 decese în urma accidentului feroviar.
La fața locului a fost trimis și un elicopter.
Situația este gravă, anulez întregul program și sunt în drum spre locul accidentului”, a declarat ministrul Transporturilor Karel Havlíček, pe contul său de Twitter.
Accidentul feroviar s-a petrecut în localitatea Domažlice.
Conductorul unuia dintre trenuri nu a respectat culoarea roșie care îi interzicea deplasarea pe traseu.