Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a analizat, în ședința de luni, propunerea ca școlile din România să se închidă.
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea unităților școlare din învățământul preuniversitar din România începând de miercuri, 11 martie, până pe data de 22 martie 2020, potrivit unor surse.
Grupul de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a propus, ca măsură pentru prevenirea unei răspândiri a infecțiilor cu COVID 19 pe teritoriul României, închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional.
După o ședință care a durat mai multe ore, CNSSU a dispus închiderea unităților școlare timp de o săptămână, respectiv în perioada 11-18 martie, cu posibilitate de prelungire.