Caz şocant în Bucureşti, după ce tânără a fost înjunghiată de mai multe ori în faţa Gării de Nord, iar atacatorul a fost oprit de trecători până la sosirea poliţiei, potrivit jurnaliștilor de la Antena 3 CNN.
Incidentul a avut loc marţi, iar acesta a fost între timp arestat pentru tentativă de omor, iar fata a ajuns la spital.
Potrivit anchetatorilor, individul făcuse o obsesie pentru victima cu care ar fi avut o relaţie.
Momentul atacului din Gara de Nord a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Pe imagini se vede cum bărbatul apare brusc și sare la tânară cu un cuțit. Femeia de 30 de ani a reușit să scape după ce persoanele din jur au intervenit.
Victima: „N-am avut o relaţie cu el, că am familie, doar că el se îndrăgostise de mine”
„Mă aflam în zona Gării de Nord, individul a venit mi-a dat trei cuţite, de fapt cinci, că nu a nimerit două, cu trei m-a nimerit. Sunt cusută, am plăgi.
N-am avut niciodată o relaţie cu el, doar că el se îndrăgostise de mine foarte mult, dar eu nu puteam să fiu cu el, că aveam familie, aveam copii.
Probabil că a devenit obsedat de mine şi din gelozie sau ură, nu ştiu ce a fost în capul lui, m-a rănit.
Probabil că din cauza alcoolului sau nu ştiu ce a fost în capul lui de m-a atacat”, a spus victima, în exlusivitate, la Antena 3 CNN.
Imediat după atac, individul a ameninţat că va recurge la un gest extrem. Martorii povestesc cu groază incidentul.