La data de 16 septembrie a.c., polițiștii timișeni au fost sesizați prin intermediul unui apel de urgență 112 cu privire la faptul ca, la Casa de Pensii din Timișoara a avut loc un furt.
Persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție, iar din interior lipsesc sume de bani.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la sediul instituției, unde în prezent efectuează cercetarea la fața locului.
Continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.