Se reface blatul USL la Consiliul Județean Timiș sau va reuși Bojin săse vândăbine pentru un post de vicepreședinte

Posted on iun. 6 2016 - 11:27pm by petre

Rezultatele alegerilor locale pentru Consiliul Județean Timiș ridicăprobleme serioase atât pentru câștigători, PSD, dar și pentru celelalte forțe politice intrate în Consiliu.

De ce? Pentru că, la acest moment, nimeni nu are majoritatea și, fărăsuportul altora, nu pot sănumeascăpreședintele și vicepreședinții.

Practic, majoritatea constădin 19 mandate de consilier, iar PSD are numai 16 mandate.

Astfel, cu siguranțăse va ajunge la negocieri, cea mai simplăformulăfiind PSD în alianțăcu UNPR, adică16+3 mandate. cădoar sunt același filon politic și la București au mers împreună. Titu Bojin ar obține astfel mult visatul (în ultima perioadă) post de vicepreședinte, iar Sorin Grindeanu ar obține majoritatea pentru numirea lui ca președinte și, evident, desemnarea unui al doilea vice din partea PSD. Dar vor trece oare Bojin și Grindeanu peste animozitățile care îi despart? Înfond sunt politicieni, nu-i așa?

O a doua variantăi-ar da peste cap pe social-democrați și anume asocierea dintre PNL, UNPR și oricarea dintre celelalte douăformațiuni cu douămandate, ALDE și PMP.

Sau, ca în vremurile bune ale USL, băieții se vor asocia din nou, PNL susținând PSD la CJT iar PSD viceversa, să-l susținăpe Robu în Consiliul Municipal.

Zilele acestea vom avea răspunsul la aceste întrebări.

Comments

comments

About the Author