Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vorbește astăzi în Parlamentul României

Posted on apr. 4 2022 - 12:11pm by petre

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va vorbi luni, de la 19.00, în Parlamentul României, la cererea președintelui Senatului, Florin Cîțu.

Discursul lui Zelenski a fost confirmat de Ambasada Ucrainei în România.

În deschiderea ședinței, Cîțu va ține un discurs de trei minute, iar alte trei minute îi sunt alocate președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Deocamdată nu a fost confirmată prezența premierului Nicolae Ciucă.

„Voi vorbi eu primul, apoi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Domnul premier este invitat. Încă nu avem o confirmare dacă vine. Are şi domnia sa o intervenţie scurtă şi apoi s-ar putea, în funcţie de timp, să fie schimbată ordinea intervenţiilor. Fiecare are 3 minute, şi apoi domnul Zelenski are 15-20 minute (…) Depinde dacă domnul premier vine sau nu la şedinţă”, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

Acesta a fost întrebat dacă l-a invitat şi pe şeful statului.

„Am discutat cu preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat Cîţu, fără a preciza dacă preşedintele va participa sau nu la şedinţa de plen.

 

Comments

comments

About the Author