Președintele Klaus Iohannis despre un eventual lockdown de Paște

Posted on mart. 9 2021 - 5:33pm by petre

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut, marţi, la ora 17,10 o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a avut o şedinţă de lucru privind siguranţa publică în unităţile de învăţământ cu premierul Florin Cîţu, membri ai Guvernului şi reprezentanţi ai IGSU şi INSP.

Principalele declarații ale președintelui:

– Am discutat despre crearea de noi locuri de muncă, despre școlile din România, școli sigure și sănătoase și despre proiecte pentru un mediu curat. Ne dorim un mediu curat pentru toți românii. Am avut o întâlnire mai specială, privind școli sigure și sănătoase în România.

– Autorizațiile de securitate la incendiu, sanitare, vulnerabilitățile seismice, dar și prioritățile de consolidare a fondului construit care deservește sistemul de educație.

– Avem mult prea multe clădiri neautorizate, peste 40% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.

– Ne-am propus să debirocratizăm și să eficientizăm întregul proces.

-Vreau să atrag atenția, totuși, că cifrele din ultima săptămână sunt îngrijorătoare. Tendința de creștere este evidentă și din toate părțile ni se spune că presiunea pe secțiile de ATI este tot mai mare. Haideți să nu irosim tot ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare. Merge foarte bine. S-au vaccinat peste un milion de români, iar numărul de doze administrate crește de la o zi la alta, la fel și numărul centrelor de vaccinare. Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, iar restricțiile în vigoare vor fi păstrate. Circulația pe timp de noapte va fi restricționată, probabil, de la 22:00.

– Nu avem în vedere un lockdown de Paște.

Comments

comments

About the Author