Premieră în România – adopție gay a unui copil din orfelinat

Posted on nov. 15 2021 - 2:08pm by petre

Vișinel Bălan, președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, a povestit la Antena 3 despre adopțiile gay în România.

După ce a făcut pe Facebook anunțul ”primei adopții gay din România”, Vișinel Bălan a precizat pentru Antena 3 că există mai multe astfel de cazuri în țara noastră.

„Felicit tânărul/ persoana care a avut curajul să facă acest pas, de a salva un copil abandonat din chinurile orfelinatului.

Felicit curajul Direcției pentru Protecția Copilului pentru că a ales să respecte legea. Asta înseamnă profesioniști. Felicitări.

În România, anual, aproximativ 9000 de copii sunt abandonați în orfelinatele groazei”, a transmis Vișinel Bălan pe pagina de Facebook.

 

Într-o intervenție la Antena 3, Vișinel Bălan a oferit mai multe detalii despre acest caz de adopție:

„Este un bărbat din Cluj care a intrat în procesul adopției, și-a asumat calitatea de părinte gay, iar DGASPC i-a transmis tânărului că legea nu prevede că n-ai dreptul la a da șansa unui copil la o familie. E din categoria greu adoptabili. Înțeleg că are până în 7 ani (n.r. copilul). Bărbatul este într-o relație. Înțeleg că nu este primul caz (n.r. de adopție gay din România), este primul de care am reușit eu să aflu. După ce am postat am descoperit că sunt și alte cazuri care au reușit.”, a spus Vișinel Bălan la Antena 3.

 

Comments

comments

About the Author