Doi poliţişti au fost atacaţi cu o coasă de un bărbat, iar fratele atacatorului i-a sărit în ajutor cu o furcă.
Ulterior, ambii agresori au fost împuşcaţi, unul în abdomen, altul în picior, însă poliţiştii au fost şi ei, grav răniţi.
Poliţiştii au fost grav răniţi
Localnicii i-au ajutat cum au putut pe oamenii legii.
Martorii le-au oferit poliţiştilor primul ajutor, în stradă, oamenii legii fiind prăbuşiţi la pământ, pierzând rapid sânge.
Toată lumea a sărit să îi ajute, cu apă, cu bucăţi de pânză pentru oprirea sângerării, cu tot ce au putut.
Unul dintre localnici s-a înfuriat peste măsură atunci când a văzut cum arătau oamenii legii, rugându-i să-i dea lui pistolul, că îi va împuşca el, dacă poliţiştii nu vor să o facă. În cele din urmă au sosit şi alţi colegi ai poliţiştilor tăiaţi cu coasa, dar şi ambulanţe, pentru acordarea primului ajutor.
„Un bărbat de 44 de ani, din localitatea Văcăreşti, a sesizat prin numărul pentru apeluri de urgenta 112, ca are un conflict cu vecinii. De îndată, un echipaj de politie, format din 2 agenti de politie, s-a deplasat la fata locului, pentru aplanarea conflictului, moment în care un bărbat i-ar fi amenintat cu un obiect ascuţit. Astfel, s-au efectuat focuri de armă în plan vertical, pentru somarea persoanei implicate în conflict şi având în vedere faptul ca nu a fost respectată somaţia, poliţistul a executat foc de armă în urma căruia agresorul a fost vătămat în membrul inferior”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Surse judiciare susțin că după ce vor ieși din spital, polițiștii vor fi nevoiți să dea fie cercetați intern în legătură cu modul de intervenție la acțiunea soldată cu victime și cu modul de folosire a armamentului din dotare.