După disoluția Imperiului Roman de Apus, peste Europa s-a lăsat întunericul.
Structurile civilizației imperiale s-au dezintegrat, continentul intrând într-un proces rapid de dezurbanizare și depopulare din cauza epidemiilor, a nesfârșitelor bătălii provocate de invazii și migrații, totul pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai.
În timp ce Europa occidentală se cufunda în beznă, pentru partea răsăriteană, dominată de Imperiul Roman de Răsărit, începeau vremurile de aur.
Romania sau Basileia ton Romaion, adică Bizanțul, așa cum convențional îl numim acum, a continuat civilizația Imperiului Roman, pe o platformă creștină altoită cu elementul elenistic, prezervând și dezvoltând moștenirile culturale și de cunoaștere ale antichității glorioase.
Vor trece secole până când Occidentul va începe un nou proces de civilizare, prin intrarea în era feudală, grație imperiului fondat de Charlemagne. Un imperiu progresist cu fundament creștin, într-o Europa abrutizată de epoca întunecată, o Europă care va redobândi, pas cu pas, cunoștințele civilizațiilor dispărute ale Greciei Antice și ale Romei.
Dar propagarea cunoștințelor nu se putea face cu sabia, vectorul principal de diseminare a culturii, a tehnologiei și a științei fiind în acele vremuri tulburi biserica, prin ordinele misionare călugărești.
Banatul, de la huni la Charlemagne, până la regatul apostolic
Despre actualul teritoriu al Banatului știm că după jumătatea secolului al VI-lea (dupăce în 535 împăratul Iustinian fondează Iustiniana Prima) întră în jurisdicția arhiepiscopiei Iustiniana Prima, acolo unde se afla și scaunul episcopal al Diocezei Dacia.
Deși, formal regiunea rămâne în zona de influență a Imperiului Roman de Răsărit, faptic în Banat de succed migrațiile gepizilor, longobarzilor, avarilor, slavilor, bulgarilor.
Chiar dacă, în 796, Pepin Carloman, al doilea fiul al lui Charlemagne (cu Hildegard) îi supune definitiv pe avari după cucerirea legendarei capitale în formă de cerc, favorizând apoi venirea bulgarilor, zona Banatului și partea estică a Panoniei continuă să fie parte a creștinismului răsăritean.
Integrarea temporară în Imperiul Francilor, primul Sfânt Imperiu Roman de Apus, a fost de prea scurtă durată pentru a putea impune ierarhia ecleziasticăa Romei.
Cronicile vremii păstrează memoria Sinodului de la Niceea din 787, unde pe poziția a 73-a în enumerarea episcopilor participanți se găsea un anume Ursus, episcop al avarilor cu precizarea că arhipăstorea populația romanică din Imperiul Avar.
În perioada târzie a ducilor bănățeni, avem informații sumare despre lăcașuri monastice „grecești„, adicăde ritul bisericii de la Constantinopol, pe actual teritoriu bănățean, pe ceea ce se numea în evul mediu mijlociu „drumul sării„, pe Valea Mureșului și, posibil în câmpia Timișului, dar localizarea lor este incertă.
Informații mai precise apar în preajma cumpenei dintre milenii, când știm că la Morisena (actualul Cenad) funcționa o mănăstire în ritul bisericii răsăritene.
Era vremea în care regele Ungariei, Vajk (Voicu), născut într-o familie cu membri botezați în biserica de la Constantinopol, este creștinat de către Adalbert, episcopul de Praga, la presiunea germană, în ritul bisericii de la Roma, primind numele de botez Ștefan. Noul rege creștin predă în mod simbolic regatul său Vaticanului, Ungaria devenind regat cu misiune apostolică.
Apostolatul maghiar se simte în curând și în Banat, unde Ștefan îi supune pe ducii locali și forțează impunerea noii sale credințe, cea a Romei germanice.
Ștefan acordă după 997 privilegii extinse Ordinului Călugărilor Benedictini, care fondează mai multe abații în Panonia, dar limita extinderii catolicismului (așa cum va fi numită biserica occidentului după Marea Schismă din 1054) se va fixa la actualul teritoriu al Banatului, care se va menține preponderent ortodox.
Dovadă că bedectinii se opresc pe Valea Mureșului, unde în secolul 11 avem informații despre două mănăstiri apropiate, una ortodoxă (probabil cea de la Hodoș-Bodrog) și alta benedictină (posibil pe locația actualei mănăstiri sârbești de lângă Munar) dacă nu cumva este vorba despre o confuzie cu mănăstirea de la Igriș, despre care vom povesti în continuare.
Bela, un prinț maghiar ostatic la curtea Basileului Cavaler de la Constantinopol
Așadar, ne aflăm la mijlocul secolului al 12-lea. Pe tronul de la Constantinopol se află Manuel Comnen, basileul cavaler care care va reda împărăției creștine gloria de odinioarăa imperiului roman.
În lunga sa domnie (a domnit 37 de ani) Manuel a extins influența romeilor de la Ierusalim până în Ungaria. A modificat harta Europei de sud est, a invadat statele italiene, a invadat Egiptul, a pacificat Balcanii pe care i-a pus, împreună cu Ungaria, căreia i-a smuls Syrmia, Bosnia Dalmația și Croația, sub hegemonie imperială, așa cum a făcut cu statele cruciate Edessa, Antiohia, Tripoli și Regatul Creștin de Ierusalim.
Aliat cu valahii, Manuel a avut incursiuni devastatoare în Transilvania și Ungaria în conflictele din 1151 – 1153 și 1163 – 1167. Deși fratele regelului Ștefan al III-lea, Bela, fusese trimis ca ostatic la Constantinpol, maghiarii au recidivat în nesupunere, astfel că în 1167, Manuel decide să le dea o lovitură decisivă.
Împăratul pregătește o forță militară de 15.000 de oameni, dar, din cauza unei indispoziții stomacale, renunță la participarea personală, în credințând comanda armatei generalului imperial Andronic Contostefanos.
Marele Duce (Mega Doux) al imperiului, Contostefanos zdrobește armata maghiară la Zemun (aproape de Belgrad), astfel că Manuel obține supunerea regatului maghiar, plata unui important tribut și controlul total asupra Bosniei, Dalmației și Croației.
Peste cinci ani, în 1172, regele Ștefan al III-lea moare și Bela, care fusese trimis ostatic la curtea lui Manuel, dar care îi devenise ca un fiu împăratului, a fost trimis să ocupe tronul apostolic.
Pentru Bela, Manuel instaurase titlul de Despot, adică prinț moștenitor, intenționând să îi lase moștenire tronul imperial, dar între timp Maria de Antiohia i-a născut basileului un băiat, așa că acesta a preluat de drept poziția lui Bela (botezat și el ortodox, cu numele de Alexios).
Bela a ajuns pe tronul Ungariei sub numele de Bela al III-lea, promițându-i fostului temnicier și protector, Manuel, că nu va atenta la teritoriile și influența imperială.
Regina Ana de Chatillon aduce călugării cistercieni în Banat
Bela al III-lea va deveni cel mai bogat monarh european al epocii sale, grație educației de la Constantinopol și a teritoriilor dinspre Adriatica pe care le va reocupa după moartea protectorului său Manuel Comnen.
Cu un an înaintea morții basileului, soția lui Bela, Agnas (Ana) de Chatillon, cumnata lui Manuel, ctitorește o mănăstire catolică în teritoriul ortodox al Banatului, aducând din Franța călugări ai abației ordinului Cistercian de la Pontigny.
Abația va fi ridicată pe locul unde acum se află satul timișan Igriș, fiind numită de maghiari Egres (o posibilă combinare cu sensul de Poarta Cerului), pe malul Mureșului, călugărilor fiindu-le arondate mai multe sate și dreptul de a dijmui o anumită cantitate din sarea care se transporta pe Mureș.
Aceste privilegii acordate de casa regală vor duce la înflorirea abației de la Igriș, cu numele francez Abbaye d’Hegerieux.
Înmănăstirea de la Igriș a funcționat, se spune, prima bibliotecă atestată cert de pe actual teritoriu al României, în care se găseau opere clasice, semnate de Cicero, Seneca, Quintilian, dar și lucrări medievale importante.
Ordinul cistercienilor, Ordo Cisterciensis, derivat din mănăstirea benedictinăde la Citeaux, tot din Franța, a avut un rol major în propagarea culturii, tehnologiei și științei în Europa medievală, cistercienii fiind cei care au păstrat și au dezvoltat tainele arhitecturii clasice romane și au făcut tranziția spre stilul gotic.
Acest moment de tranziție arhitecturală se va vedea după 1202, când prosperii călugări de la Igriș vor fonda propria filială, la Cârța, în Țara Făgărașului, unde regele maghiar avea să le acorde mari privilegii, cel puțin zece sate și alte importante facilități.
Deoarece construcția mănăstiri fortificate de la Cârța s-a întins pe mai multe decenii, suferind distrugeri masive și întreruperi din cauza invaziei mongole de la 1241, aici se evidențiază clar tranziția de la stilul romanic târziu și începutul goticului.
Păstrând permanent legătura cu abația mamă de la Igriș și cu cea de la Pontigny, călugării de la Cârța au adus, anual, noutățile tehnice, culturale și științifice dinspre Occident spre Transilvania.
Vreme de două secole, mănăstirea de la Cârța a avut un rol esențial în propagarea artei și arhitecturii gotice în Transilvania, a agriculturii și a tehnicilor moderne ale vremii, facilitând colonizarea sașilor, de toate acestea profitând din plin noile burguri ale saxonilor, dar și principatul creștin intracarpatic în ansamblul său, așa cum cistercienii de la Igriș au contribuit major, alături de benedictini, la dezvoltarea Ungariei apostolice.
Uraganul mongol
Existența abației cisterciene de la Cârța va fi întreruptă în 1474 de regele Matia Corvin, care ascultă plângerile sașilor, ce acuzau faptul că mănăstirea atrage atacurile invadatorilor, și semnează actul desființării abației și transferului bunurilor cistercienilor către biserica saxonilor din Sibiu.
Revenind la Igriș, abația de aici va avea, din 1214 (probabil) o altă filialăproprie, abația de la Varteskeresztar (în nordul Ungariei). Nu e clar dacă abația de aici a fost fondată de benedictini și apoi preluatăde cistercienii de la Igriș, dar se știe că secolul de patronaj cistercian care a urmat a fost epoca de maximă înflorire a mănăstirii.
Marea invazie mongolă lovește crunt Transilvania și Ungaria. Cele trei armate ale lui Batu Han au măturat totul în calea lor, printre țintele principale numărându-se mănăstirile fortificate.
Cârța a căzut în fața coloanei de sud a armatei mongole, cunduse, se pare de Kadan.
Ajunși pe Valea Mureșului, mongolii pulverizează tot și măcelăresc populația. Distrug pe rând Aradul și localitățile din zonă, dar ocolesc Igrișul fortificat în care se refugiaseră sătenii din regiune. Strategia mongolilor era să curețe întreaga zonă, apoi să se concentreze asupra mănăstirii unde vor aduce instalațiile de asalt.
Episodul asediului mănăstirii și masacrul ce a urmat este descris amănunțit în lucrarea călugărului italian Rogerius, canonic de Oradea, despre marea invazia mongolă intitulată „Carmen miserabile super destructione regni Hungariae temporibus Belae IV regis per Tartaros facta”.
Iatăce scria magistrul Rogerius:
„XXXII: Despre distrugerea așezării Nova și a mănăstirii Igrișului. Înspre Arad și Cenad au început să se îndrepte și au lăsat în urmă Nova Villa, al cărui nume fusese Pereg, în care erau adunați oameni din șaptezeci de sate. Au lăsat în urmă și mănăstirea Igriș a ordinului cistercienilor, în care se strânseseră ca într-o fortăreață întărită soldați și multe doamne. Mongolii nu au vrut să atace locurile acelea până când țara din jur nu fusese complet prădată. (…) După câteva zile au asediat numitul cloașter sau mănăstire a Igrișului, așezând în față multe mașini de război, așa încât cei aflați înăuntru să nu poată rezista și să se predea în mâinile și paza lor, ca să-și păstreze viața.„ (sursa si traducere wikipedia)
Au fost toți măcelăriți.
După retragerea mongolilor, regele Bela al IV-a, supranumit al doilea părinte al maghiarilor, a repopulat Ungaria cu țărani din Valonia, din Franța și cei mai mulți din Renania, le-a reconfirmat cumanilor (refugiați deja în Ungaria) drepturile lărgite și a sprijinit refacerea lăcașurilor de cult.
Mănăstirea Igriș este refăcută probabil după 1247 cu sprijinul regelui, dar este arsă din nou trei decenii mai târziu de cumanii răsculați, culmea, chiar sub domnia protectorului lor, regele Ladislau Cumanul.
Cercetări arheologice nu s-au făcut în zonă, dar, recent, o echipă din Ungaria a realizat o geo-scanare 3D a terenului aparținând curatorului muzeului sătesc, profesor de istorie pensionar, o zonă unde se presupune că s-ar fi aflat cimitirul abației
La abația de la Igriș a fost înmormântată regina Yolande de Courtenay, soția regelui maghiar Andrei al II-lea și fiică a impăratului latin la Constantinopului, Pierre II de Courtenay, decedată în 1233.
În 1235, moare și regele Andrei, fiul lui Alexios-Bela al III-lea, fiind înmormântat tot în capela regalăde la Igriș.
Distrugerea totală a mănăstirii are loc în timpul ocupației otomane, turci dărâmând zidurile abației pentru a preveni folosirea ei ca obiectiv militar fortificat.
Așa cum s-a întâmplat pretutindeni în istorie la succesiunea civilizațiilor, materialele de la fosta abație au fost folosite la ridicarea altor construcții din actuala localitate Igriș.
Pe străzile satului, azi, întâlnești pretutindeni pietre cioplite din vechea abație medievală. În muzeul sătesc se găsesc câteva pietre, baza unei coloane, un segment din arcul unei ferestre.
Se presupune că abația s-ar fi aflat acolo unde acum se găsește vatra satului, în zona bisericii ortodoxe și a primăriei, despre care se sune că ar conține spolii ale abației.
Petre Irimuș
