Este ziua cea mare, ziua în care ne alegem viitorul preşedinte, omul care ne va conduce ţara în următorii 5 ani.
Secţiile de votare s-au deschis în urmă cu scurt timp în întreaga ţară, şi toate datele legate de procesul electoral ajung direct la BEC. Votul în străinătate pentru alegerea Preşedintelui României a început odată cu deschiderea secţiei de votare din Auckland, Noua Zeelandă. Se va desfăşura pe durata a trei zile, în intervalul, 7.00 – 21.00, ora locală, şi se va încheia luni dimineaţă, conform orei României.
UPDATE – La ora 11:27, numărul votanţilor la alegerile prezidenţiale, turul 1, a depăşit 3 milioane.
UPDATE – Numărul românilor care au votat în țară, până la ora 11.00, este de 2.621.766, cu 500.000 mai mare faţă de 2024, la aceeași oră.