Nenorocire pe șosea în Timiș.
Un accident rutier tragic a avut loc pe DN 57, în localitatea Racășdia.
Evenimentul s-a soldat cu decesul conducătorului unui autoturism, un bărbat de 40 de ani din comuna Naidăș.
Conform primelor informații, bărbatul conducea autoturismul din direcția Naidăș către Oravița, când a intrat în coliziune pe sensul opus de mers cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă. La volanul acestuia se afla un bărbat de 38 de ani.
Potrivit poliției, șoferul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.