Muzeul Național al Banatului recomandă să vă faceți timp pentru ”Secunda Mare”

Posted on dec. 14 2020 - 9:10am by petre
Cât de grăbiți suntem când vizităm un muzeu? De câte ori ne propunem să vedem atent o lucrare anume? Și mai important, poate, de câte ori ne propunem să revedem o lucrare? Când am stat ultima oară pe îndelete în fața unei lucrări de artă, interogând-o nemilos și interogându-ne fără menajamente?
Muzeul Național al Banatului recomandă să vă faceți timp pentru ”Secunda Mare”, o expoziție – argument care vă propune, începând de mâine, 14 noiembrie 2020, o întâlnire surprinzătoare cu sublimul.
Sunteți așteptați să observați echilibrul perfect dintre emoție și rațiune în lucrările lui Boldi. Sculpturile sale denotă o sensibilitate aparte ”Ceea ce visez este o artă a echilibrului, a purității și seninătății lipsită de subiecte tulburătoare sau deprimante – o influență liniștitoare și calmantă asupra minții, mai degrabă ca un fotoliu bun care oferă relaxare de la oboseala fizică”, declară artistul.
1 minut. Echilibrul cere timp.
Veți avea oportunitatea să observați măiestria lui Incze Mózes. Trupurile, luminile și atmosfera din tablourile sale amintesc de marii artiști ai barocului. Dar tablourile sale un alt tip de natură, alt tip de creație. Nu poți fi absolut sigur de dimensiunea spațială a picturilor sale. Privindu-le, observi substanțe greu de definit care plutesc sau se răspândesc în spațiile interne ale tablourilor. Versalitatea artistului face privitorul să se simtă parte a procesului de creație.
27 de secunde – varianta cercetătorilor britanici
Cât timp ați spune că petreceți în medie, în fața unei lucrări de artă?
Noi vă spunem din timp că expoziţia ”Secunda Mare” va fi deschisă în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, str. Martin Luther nr. 4, până în luna ianuarie a anului viitor. Ne puteți trece pragul de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită pentru elevi, studenți și pensionari, pentru celelalte categorii, biletul de intrare este 5 lei.
Secunda Mare

Comments

comments

About the Author