Mii de timișeni, legitimați ieri – unul din zece a fost amendat

Posted on mart. 11 2021 - 12:16pm by petre

În data de 10 martie a.c., peste 200 de forțe au acționat pe razaj udețului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

La activităţi au participat 235 de forţe de ordine, fiind verificate 55 de societăți comerciale, precum şi 94 de mijloace de transport persoane, dintre care 66 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste
2000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 279 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 48.500 de lei.

Dintre acestea, 227 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 de lei, au fost aplicate pentru

nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 52 de sancțiuni în valoare de 13.500 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație.

Având în vedere că Timișoara și mai multe localități se află în carantină
zonală, vă informăm că în intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul zoneicarantinate, se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afaralocuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şilocul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bazăale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d)deplasările scurte în apropierea locuinței/gospodăriei legate de activitateafizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive deechipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;e)deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;

f)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g)deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

h)deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produseagroalimentare;

i)îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate și/saueliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

j) deplasare în vederea susținerii examenelor pentru obținerea permisului deconducere;

k)participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l)pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinerea vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cuprezentarea unui document justificativ;

m)alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor defamilie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere,asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unuimembru de familie

Comments

comments

About the Author