Lovitura pregătită de Lidl în România

Posted on aug. 15 2020 - 12:25pm by petre

Discounterul german Lidl ar putea deveni lider de piaţă în România în 2020 dacă ritmul de creş­tere din primele luni ale anului va fi menţinut în următoarea perioadă, spune Frank Wagner, execu­tivul care conduce operaţiunile locale ale retailerului ce are peste 270 de ma­gazine cu preţuri mici, citat de Ziarul Financiar.

Astfel, nemţii se pregătesc pentru prima poziţie în comerţul alimentar la zece ani de la intrarea oficială pe piaţă în 2011, odată cu preluarea reţelei Plus Discount.

„După evoluţia din perioada martie-iulie (primele luni ale anului fiscal 2020 – n. red.) sunt încrezător că putem ajunge în 2020 numărul unu în piaţă. Urmăm trendul din anii trecuţi. Dacă lucrurile vor merge la fel în continuare, vom termina anul pe primul loc“, spune executivul german.

În 2019 compania a avut afa­ceri de aproape 10 mld. lei după un avans de circa 25% al vânzărilor.

Astfel, discounterul creşte mai rapid decât piaţa şi decât con­cu­renţa. Spre exemplu, după rezulta­tele pe anul trecut Lidl ocupă ultima poziţie de pe podium. Primele două poziţii sunt ocupate de Kaufland şi Carrefour (la nivel de grup, prin patru companii). Kaufland spre exemplu şi-a majorat businessul cu 9%, iar francezii cu 11,5%, astfel că discounterul Lidl a câştigat teren şi a redus diferenţa care îl desparte de primii clasaţi.

sursa: Ziarul Financiar

Comments

comments

About the Author