Acum 847 de ani, la 8 iulie 1167, o armatăa Imperiul Roman de Răsărit – Romania sau Basileia ton Romaion (Imperiul Romanilor) – a reuÈ™it săprindăîn cleÈ™te armata regatului Maghiar la Zemun, lângăBelgrad.
Confruntarea s-a soldat cu victoria decisivăa romeilor, care au au plasat Ungaria sub hegemonia Constantinopolelui și au reimpus dominația vulturului bicefal peste toatăregiunea balcanică, securizând controlul Dalmației și Croației pe care ungurii încercau săle anexeze.
Manuel I Comnen
Conflictul dintre maghiari și romei era vechi, influența bisericii occidentale reușind, la câteva decenii de la marea schismă, săse răspândeascăasupra unei importante părți a magnaților regatului maghiar (mai ales cei din vest, exceptând Transilvania) în pofida celei a bisericii răsăritene, astfel căoccidentul profita de vârful de lance oferit de unguri, stimulându-le acestora tendințele expansioniste înspre est.
Spre nenorocul ungurilor, pe tronul Imperiul Roman de Răsărit urcase, la 1143, Manuel Comnen, împăratul cavaler, un războinic care s-a ambiționat săreaducăstrălucirea Imperiului Roman.
Numit „ho Megas„ de supușii săi, adică„Cel Mare„, Manuel a reușit, parțial, sărealizeze visul refacerii marelui imperiului, invadând Italia și regatul Siciliei, instaurând protectoratul Romaniei asupra regatelor Cruciate de peste mări, invadând de douăori Egiptul și dirijând politica internăa regatului maghiar și a voivodatului Transilvaniei.
Dupădeceniul 1150 – 1160, când maghiarii au accelerat expansiunea teritorială, deranjând interesele Imperiului Roman de Răsărit, Manuel i-a impus regelui Ștefan al III-lea, din dinastia arpadiană, condițiile unui tratat de pace, obligându-l să-și trimităfratele mai mic, pe Bela, la Constantinopol, drept garanție a supunerii.
Astfel Bela (viitorul mare rege Bela al III-lea) a devenit drept credinciosul ortodox Alexios, primind titlul de Despotes – anume creat pentru el – adicămoÈ™tenitorul desemnat al lui Manuel (care pe vremea aceea nu avea încăcopii) pe tronul ÃŽmpărăției Romeilor.
Regele Ștefan al III-lea s-a eschivat, însă, de la respectarea condițiilor tratatului, adicăa refuzat să-i cedeze de bunăvoie fratelui său Bela (Alexios), moștenitorul pe atunci al tronului imperial, treimea din regatul maghiar promisădrept apanaj (treime care cuprindea Dalmația și Croația).
Mai mult, în 1165, profitând de faptul căromeii erau implicați în operațiuni de amploare pe alte fronturi, maghiarii au atacat formațiuni imperiale la frontiera Dunării.
Manuel a luat măsuri ferme. Aflat personal la comanda a unei forțe expediționare, basileul a traversat Muntenia și, cu sprijinul valahilor, a trecut Carpații pe Valea Oltului, făcând ravagii în Transilvania și apoi în partea de est a regatului maghiar. Manuel a încercat o manevra rapidă, de clește, împărțind trupele în douăcorpuri, în încercarea de a-l surprinde pe regele maghiar, dar acesta a reușit săse retragăspre vest, evitând confruntarea cu basileul. Înplus, grosul armatei maghiare se afla cantonatăla Dunăre.
Manuel s-a întors în imperiu și a strâns o armatăadevăratăpentru contraofensiva împotriva maghiarilor. Startul campaniei a fost stabilit pentru primăvara anului 1167, dar ghinionul a făcut ca împăratul sănu aibăcondiția fizicănecesarăpentru a a conduce personal campania, așa cum obișnuia și cum și-ar fi dorit, Manuel fiind modelul cavalerului medieval cruciat, puternic și curajos. Potrivit istoricului grec Ioan Kinnamos, secretar la curtea lui Manuel, basileul s-a rănit în ajunul campaniei în timpul unui joc asemănător polo-ului călare, când un cal s-a prăbușit peste el.
Atfel, Manuel a încredințat comanda armatei nepotului său, generalul imperial Andronic Constostefanos, Mega Doux (mega duce) al Imperiului.
Manuel a stabilit personal toate amănuntele campaniei, trimițându-i marelui duce ordine clare, inscripționate pe o tăblițădin piatră. Toate acestea nu înainte ca împăratul săconsulte astrologul imperial, așa cum făcea înaintea fiecărei operațiuni militare.
e
Partea cea mai dificilăa misiunii, îndeplinităde altfel cu succes de către generalul Contostefanos, a fost atragerea armatei maghiare în luptă.
Maghiarii, floarea nobilimii regatului, erau conduși de către Denes, conte de Bacs, armata fiind alcătuită, aproape exclusiv, din cavalerie grea, totalizând 15.000 de oameni (o armatăuriașă, pentru acea vreme) cantonați pe linia Dunării, la Zemun, în zona confluenței cu râul Sava.
Armata imperialăera compusădin o treime trupe străine și douătreimi trupe native (cetățeni ai imperiului). Ariegarda mobilăa armatei, comandatădirect de generalul imperial, era compusădin unități ale faimoasei gărzi varandiene, unități de lăncieri lombarzi, câteva sute de infanteriști sârbi și cavaleria valahă.
Pe scurt, forțele imperiale au zdrobit armata maghiară, obligând regatul lui Ștefan la supunere. Peste doar cinci ani, Ștefan al III-lea avea săse stingăiar Manuel îl va impune pe tronul maghiar pe Alexios – Bela, care va deveni Bela al III-lea, unul dintre cei mai importanți monarhi ai dinastiei lui Arpad și, la vremea sa, cel mai bogat rege european (exceptându-l pe basileul Romaniei, firește).
