Ion Turnagiu, condamnat la închisoare pe viaţă pentru cinci crime, eliberat condiţionat în 2019, a fost găsit spânzurat în arest preventiv, unde se afla după ce i-a dat foc unei tinere de 17 ani

Posted on iun. 25 2020 - 8:17pm by petre

Ion Turnagiu, condamnat la închisoare pe viaţă pentru cinci crime în 1994 şi eliberat condiţionat în 2019, a fost găsit spânzurat în arest preventiv, unde se afla după ce i-a dat foc unei tinere de 17 ani.

Turnagiu a fost găsit spânzurat, cu tricoul. Agenţii l-au resuscitat până la sosirea echipajelor de intervenţie, salvându-i viaţa, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Mehedinţi, citate de Mediafax.

Turnagiu a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Tânăra incendiată de acesta se află în continuare în spital, în stare gravă.

„În această după-amiază, un bărbat pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile şi se afla în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Politiei Judetean Mehedinți a încercat sa se sinucidă, folosindu-se de obiectele vestimentare.
Acesta a fost descoperit de polițiști, care i-au acordat primul ajutor pana la sosirea echipajelor medicale. În acest moment, cel în cauza a fost transportat la o unitate medicală, fiind sub paza şi supravegherea polițiștilor”, informează autorităţile.

Comments

comments

About the Author