Doi candidați au cerut Curții Constituționale anularea alegerilor prezidențiale

Posted on nov. 27 2024 - 12:58pm by petre

Doi candidați la alegerile prezidențiale cer Curții Constituționale anularea alegerilor din primul tur. Este vorba de Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu.

Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus pe rând câte o solicitare având ca obiect „anularea alegerilor prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.

 

Potrivit Curții Constituționale, cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri.

Aceasta trebuie introdusă în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

 

În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%. De cealaltă parte, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.

 

Comments

comments

About the Author