Poliția este în alertă, vineri la Timișoara, după ce două tinere au anunțat la 112 că și-au găsit colega de apartament moartă în cameră.
Cele trei tinere studente locuiau cu chirie într-un apartament din zona Gării de Nord, într-un bloc de pe bulevardul Dragalina.
Potrivit celor două studente care au dat alarma, colega lor zăcea moartă în cameră atunci când ele s-au întors acasă.
Ofițerii de la investigații criminale și criminaliștii Inspectoratului de Poliție al județului Timiș au preluat cazul și efectuează cercetări.