Descoperire macabră în Timiș

Posted on iul. 22 2025 - 4:52pm by petre

Astăzi, în jurul orei 14:30, la Postul de Poliție Biled s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că tatăl său, de 64 de ani, ar fi plecat de la domiciliu, din comuna Biled, în seara precedentă, în jurul orei 19:00 și nu a mai revenit.

Polițiștii au demarat de îndată procedurile legale pentru căutarea persoanei.

Ulterior, în decurs de câteva minute, respectiv în jurul orei 15:07, fiul bărbatului a revenit și a sesizat organele de poliție, precizând că l-a găsit pe tatăl său decedat în extravilanul localității Biled.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

Comments

comments

About the Author