Cu inima plinăde îndoieli, creștinul din cele patru puncte cardinale ale Terrei, așteaptăși în acest an, așa cum a așteptat și în anii trecuți, dar și acum o mie de ani, Marea SĂƒrbătoare a Nașterii Domnului Hristos, sărbătoarea Păcii și a ÃŽnfrățirii.
Înlumea învolburatăde azi, la fel ca și în cea de ieri, într-o lume în care zvârcolirile omenești sunt aproape la fel de intense ca acum o mie de ani, speranța noastrăse îndreaptăspre altarele credinței strămoșești, locul din care se vestește neîncetat, întregii lumi răscolite de patimi, Pacea dupăcare sufletul bietului creștin e atât de însetat.
ÃŽntre popoarele Terrei, frământatăîn Apus, dar mai ales în Răsărit de foarte multe patimi și ispite, niciun popor nu-și dorește atât de mult Sfânta Pace ca poporul nostru românesc, popor așezat de Dumnezeu la răscrucea celor douămari drumuri, unde de atâtea ori în trecut s-au întâlnit și s-au ciocnit nemurile așezate din țările bătrânei Europe civilizate și dătătoare de civilizații vechi și noi, cu năvalnice oști ale neamurilor barbare, stârnite și ele de un dor de mai bine din pustiurile și coclaurile Asiei și pornite, puhoi nesfârșit, pe drumuri de pradăși de războaie, spre aceste meleaguri și dincolo de ele, spre inima Apusului.
Rânduri nesfârșite de barbari au pustiit pâmântul românesc de-a lungul vremurilor, semănând jale în rândul locuitorilor de aici. ÃŽnfrățit cu glia străbună, moștenităde la părinți, bietului român nu-i mai rămânea altăscăpare decât drumul pribegiei și adăpostul sub frunzișul des al codrului frate. Credința în îndurarea Celui Atotputernic și speranța în vremuri mai bune nu l-au părăsit niciodată, pentru căștia din bătrâni, cătot ce nu-i așezat cu temei pe acest tărâm al strămoșilor săi, va trece ca o furtunăde vară.
Având o minte pătrunzătoare la învățăturile din bătrâni, românul a învățat că„apa trece dar pietrele rămân„.
Å¢ăranul român, înfipt adânc în glia străbună, a privit de nenumărate ori de pe coasta de deal, cu mâna streașinăla ochi, volbura din vale, răscolităde lacomii cotropitori. Lumina a ajuns la ochii lui: volbura a trecut, cum au mai trecut atâtea năpaste, trimise de marele ispititor pentru ca să-i deturneze credința, să-l înstrăineze.
ÃŽntors cu fața spre Dumnezeu, creștinul smerit se închinăLui, mulțumind Cerescului Părinte, căl-a ocrotit și l-a scăpat de încercările marelui ispititor. Bineînțeles, creștinul cunoaște căaceste ispite nu vor fi cele din urmă, căvor mai veni și altele, dar, cu fața înseninatăși cu speranța neclintităîn suflet, își spune căDumnezeul cel veșnic viu îl va ajuta săbiruie viitoarele ispite și săle depășeascăpe toate în Pace și neclintire de la drumul său.
Acum, când întreaga creștinătate se pregătește săsărbătoreascăcu inimăsenină, cu vechi colinzi și cu multăvoie bună, SĂƒrbătoarea Nașterii Domnului Hristos, acum dupăce fiecare suflet de creștin a depășit învolburarea și patima omenească, săne apropiem unii de alți cu dragoste frățească, cu încredere într-un viitor mai prosper și demn, săfacem săse risipeascăasemenea fumului în bătaia vântului, micile neînțelegeri care se pot ivi între noi, măruntele patimi ce au fost sădite de duhurile rele în sufletele noastre slabe de muritori de pe aceste plaiuri, săne apropiem, săne întindem mâna, frate la frate, și, în seara mare a Ajunului, strânși mânăîn mânăși cu inimile unite într-o singurăbătaie, săne îndreptăm ochii spre cer și săcăutăm între stelele ce sclipesc pe bolta de sus, steaua neamului românesc, steaua care a fost lăsatăde Dumnezeu-Tatăl pentru a ne călăuzi pașii spre ținta devenirii noastre, pentru a ne împlini menirea pe acest pământ, menirea unei străvechi civilizații care a creat vatra marii civilizații a Europei de astăzi, aici, la graițele încălcate de nenumărate ori de năvalnicele oștiri ale unor barbari în veci neliniștiți și puși mereu pe cotropire.
Sănu uităm menirea noastrăde Crainici ai Păcii, urmași ai împăraților și regilor Romani și Daci, săridicăm într-un singur glas și într-o unicăbătaie a inimii, imnuri de slavăCerescului Părinte și Dumnezeescului Fiu, întrupat pentru a noastrământuire, imnuri de slavăși cântece de biruințăa credinței în Cel nou născut asupra celor potrivnici, cântând:
O, CE VESTE MINUNATĂ…
Cornel Seracin
