Celebrul „Ioța” a urcat din nou pe podul de fier din Arad

Posted on aug. 4 2023 - 8:22pm by petre

 

Pentru a treia oară în ultimele zile, un bărbat escaladează podul de fierdin Arad.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că bărbatul

„A fost coborât cu ajutorul autospecialei de salvare și intervenție la înălțime”.

După ce s-a cocoțat pe podul Traian pe 3 iulie și pe 1 august, fără a amenința că se aruncă și fără vreo revendicare, deja celebrul „Ioța” s-a urcat a treia oară vineri, 4 august.

În jurul orei 16, un apel la 112 a anunțat că o persoană s-a urcat pe grinzile podului ce face legătura între Arad și Aradul Nou. La fața locului a ajuns inițial un echipaj SMURD de la stația Vinga, care a constatat că este vorba despre același personaj care s-a urcat și pe 3 iulie, și pe 1 august. Ulterior, echipajul SMURD a fost înlocuit de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, la fața locului ajungând și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, cu autospeciala de intervenție la înălțime.
În ultimii ani, acesta are la activ cel puțin 10 „urcări”. De fiecare dată, bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani se urcă pe pod fără să amenințe că se sinucide sau fără a avea vreo revendicare. De regulă, acesta își ia cu el câte unul, două PET-uri de bere pe care le „savurează” la înălțime, după care coboară în urma „negocierilor” purtate cu cei de la Pompieri sau de la Poliție.
De fiecare dată, bărbatul este transportat la secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, însă este „eliberat” repede.

sursa: Aradon.ro

Comments

comments

About the Author