Ce se întâmplă cu starea de alertă în România

Posted on feb. 23 2022 - 1:36pm by petre

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că România se pregătește pentru relaxarea restricțiilor care au fost impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19, dacă situația infectărilor se va menține pe trend-ul descendent.

Șeful Guvernului a lăsat să se înțeleagă faptul că România ar putea renunța la starea de alertă, în condițiile în care hotărârea de Guvern prin care a fost instituită această măsură își încetează efectele la începutul lunii martie.

“Având în vedere evoluţia situaţiei pandemice, am discutat şi am spus public că urmează să desfăşurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al celorlalte instituţii implicate în gestionarea crizei pandemice. Au avut loc aceste evaluări. Este foarte clar că, în momentul de faţă, în ceea ce priveşte valul cinci, am intrat pe o linie descendentă şi am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca, în perioada imediat următoare, ţinând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să îşi înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.

Ciucă a menţionat că “există foarte multe aşteptări din partea populaţiei” şi se speră ca tendinţa descrescătoare a cazurilor să fie şi în perioada următoare.

“Ieri am avut un număr de 14.000, peste 14.000 de infectări. Avem în continuare 1.000, peste 1.000 de oameni la ATI, dar, aşa cum am înţeles de la domnul ministru, există speranţa ca, în perioada următoare, această tendinţă să fie în continuare descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să îl avem în vedere la nivel guvernamental”, a mai spus premierul.

Comments

comments

About the Author