Având în vedere incidentul petrecut în data de 10.10.2022, în jurul orei 18:05, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, din municipiul Timișoara, în care un bărbat, în vârstă de 21 de ani, a fost agresat fizic de un alt bărbat necunoscut, în urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată și depistată în Timișoara, bărbatul în vârstă de 38 de ani fiind audiat în cursul acestei zile, 17 octombrie, la sediul Secției 3 Urbane Timișoara.
În continuare se efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.