Două remorci de semnalizare și un autovehicul ale DRDP Timișoara au fost avariate, zilele trecute, pe când semnalizau existența unor accidente pe autostrada #A1.
Înaintea remorcilor de semnalizare erau poziționate balize și conuri de dirijare a traficului. Cu toate măsurile aplicate, neatenția și indisciplina la volan a participanților la trafic au dus la producerea altor accidente, în urma cărora au fost distruse mijloacele de semnalizare.
Echipele Secției Autostrăzi intervin de câte ori este nevoie pentru a semnaliza existența unor accidente, însă este nevoie și de vigilența șoferilor.
Mai multă atenție la volan pentru a evita asemenea incidente!