Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 01.15, au depistat încăo persoanăcare rupea afișe de pe panoul electoral amplasat în Piața 700. De aceastădatătînărul legitimat în persoana lui M. Nicușor, de 26 de ani, cu domiciliul în Timișoara, a rupt afișele ambilor candidați la președinția României, încălcând astfel prevederile Legii 370/2004 republicatăși actualizată.
Din acest motiv cel în cauzăa fost sancționat cu amendă de 1000 lei. Tînărul a declarat că„am fost plătit de o persoanăcu 6 lei„ pentru a rupe afișele. Pânăacum, de la începutul campaniei electorale, polițiștii locali au depistat și sancționat șase persoane care, pe timp de noapte, au rupt afișele electorale amplasate pe raza municipiului Timișoara, dar în special în zona centrală.