Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a raportat explozii la un centru de televiziune și radio din satul Mayak. În urma exploziilor, „două dintre cele mai puternice antene au fost dezactivate: un megawatt, a doua jumătate de megawatt”, ambele transmițătoare radio ale Federației Ruse. Niciunul dintre angajații centrului și localnicii nu au fost răniți.
Autoritățile din Transnistria au acuzat marți că un „atac terorist” a avut loc împotriva unei unități militare din apropierea Tiraspolului, capitala regiunii controlate de separatiștii pro-ruși din Republica Moldova.
Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la roșu după „trei explozii” care au avut loc începând de luni, ultima având loc la o unitate militară din satul Parkani, aflat în stânga Nistrului.
În prezent are loc o ședinţă de urgență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) de la Chișinău, convocată de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în legătură cu recentele incidente din regiunea transnistreană.
Așa-numitul Consiliu de Securitate al Transnistriei a raportat, marți, trei „atacuri teroriste”. Au fost atacate clădirea Ministerului Securității Statului, o unitate militară din satul Parkani și două turnuri radio, relatează NEXTA.
Având în vedere escaladarea tensiunilor din ultimele ore, măsuri de urgență au fost luate. Mai exact, Consiliu de Securitate a regiunii și-a anulat parada planificată pentru data de 9 mai, transmite Transnistrian TV.