Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață.
Pompierii Detașamentului Orăștie au constatat, când au ajuns la locul producerii evenimentului rutier, că toți cei 4 ocupanți ai unui autoturism care s-a răsturnat, erau ieșiți din autovehicul, dar prezentau diferite leziuni.
În accident a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat pe partea carosabilă după ce a lovit o conductă de gaz și un stâlp de curent.
Celor 4 victime, o femeie și 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, li s-au acordat îngrijiri medicale după care au fost transportate la spitalul din Orăștie cu 3 ambulanțe SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean.
La locul producerii accidentului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.