Marți după amiază, a avut loc un accident rutier pe raza localității Merișor, în care a fost implicat un microbuz în care se aflau 7 persoane.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Hunedoara a fost activat Planul roșu de intervenție.
La fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD.
După prima evaluare la locul evenimentùlui, 2 persoane necesită îngrijiri medicale, celelalte fiind în afara oricărui pericol.
În aceste momente, circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Hațeg – Petroșani.