Vlad, elevul român care a inventat bateria cât o doză de cola care poate alimenta un cartier întreg

Posted on iun. 28 2023 - 8:18pm by petre

Un adolescent român de doar 15 ani a reușit să uimească întreaga țară după ce a inventat, la nivel de concept, un generator de energie de dimensiunile unei doze de suc, care poate produce timp de jumătate de secol curent electric pentru un întreg cartier rezidențial, informează publicația Adevărul.

Vladimir Vîrzob, adolescentul care vrea să descopere tainele științei și studiul energeticii nucleare a atras deja atenția saloanelor de inventică.

„Bateria nucleară KN-9 reprezintă o sursă continuă de energie pentru o perioada îndelungată de timp și funcționează după principiul iradierii unui ansamblu de material piezoelectric”, explică adolescentul.

De asemenea, impresionantă este și dimensiunea extrem de mică a bateriei, în comparație cu volumul surselor de energie din zilele noastre.

„Invenția mea se referă la o baterie radio-izotopică ce are ca principiu de bază un principiu ce datează de la mijlocul secolului al XX-lea, respectiv convertirea radiațiilor nucleare în energie electrică, dar aduce o abordare inovativă acestui proces de convertire, o abordare ce nu a fost încă studiată de comunitatea științifică”, mai spune tânărul.

Nu este primul premiu obținut de Vladimir la un salon de inventică. În 2020, a obținut medalia de aur la Salonul Internațional de la Timișoara. Atunci a realizat un moderator nuclear folosit în decontaminarea suprafețelor radioactive și a reziduurilor toxice rezultate în producția de energie electrică în centralele nucleare.

sursa: Adevărul

 

Comments

comments

About the Author